Poveste Veche - Indata ce m-am nascut

"Indata ce m-am nascut am realizat ca sunt destul de batran pentru a muri..."
...dar nu am vazut culorile trandafirii ale mortii si atunci am pornit in cautarea nuantelor... dar nu gaseam altceva decat umbre ... oare unde se ascundeau...
... atunci am vazut copacii ce se uneau cu universul... si cercetandu-i nu am gasit ce cautam .... gasisem doar fantomele haosului cosmic, care, aflandu-mi nelinistea, m-au calauzit pe o carare de mult si de multi uitata ....
...drumul ingust pe care umblam acum imi soptea ispititor ca m-am ratacit, ca am trudit degeaba pana acum si ar fi mai bine sa ma intorc... dar atunci ... un glas ce venea dintr-o raza de lumina m-a trezit si s-a ingrijit de sufletul meu sa nu moara in patima .... Cand m-am ridicat sa repornesc in cautarea nuantelor trandafirii, am vrut sa multumesc dar nu am stiut cui si am intrebat cine se ascunde in lumina cea pura ... ... ... atunci am simtit ceva ..... reuseam sa vad, mult mai bine decat pana atunci , chiar si cu ochii inchisi vedeam mult mai bine decat vazusem vreodata, si am privit spre lumina spreand ca acum am sa vad cine m-a ajutat ... era un prunc ...trist ...., nu se misca, si atunci l-am intrebat : ''cine esti tu?'' si raspunsul nu a intarziat ... ,, sunt cel cara a putut tie sa-ti fie mantuitor, dar a-mi desface propriile lanturi nu pot...".... si... " Ajuta-ma!" ... agitat si indurerat am fugit spre directia care o cunosteam foare bine acum, dar nu a fost nevoie sa-i spun ca i-l voi ajuta.. pentu ca din mine a iesti o energie ce era mult superioara unor banale cuvinte.... .........

Eu fugeam, fugeam, fugeam......


fugeam, fugeam, fugeam ... cararea era din ce mai intunecoasa, pamantul de sub picioarele mele din ce in ce mai fierbinte ... iar eu ma afundam in el si fuga mea se transforma mers greoi, apoi in tarare... dar continuam sa ma tarai pe acea carare care acum era precum un strat gros de asfalt si mai fierbinte decat in cea mai calduroasa vara... dupa un timp fuga mea era un inot intr-o mare de smoala ce fierbea deasupra Soarelui.... apoi.... totul s-a oprit, adierea vantului fierbinte, valurile de smoala, ... smoala, sunetele, mirosurile, tot .... m-am uitat in spate, nu mai era nimic doar ... as putea sa -i spun Negru... am intors apoi capul si am vazut o flacara ce izvora dintr-un vartej de duhuri urate la chip,... m-am apropitat si prima oara am vazut ceea ce am cautat de la bun inceput ... tradafirii, in care se aflau toate nuantele ... m-am apropiat ... dar nu mai indrazneam pentru ca atunci o mana i-a smuls din fata mea precum un fulger .... am incremenit ... era cel mai cumplita, infricosatoare si intunecata prezenta din intreg universul... ,,,,, .... mi-am adus aminte de lumina .... toate energiile cosmosului se stransesera atunci in mine atunci m-am indreptat spre demon cu temritate si am vrut sa ma razboiesc cu el pentru nuante... despre care aflasem intre timp ca defapt nu se numesc asa... ci dragoste, am simtit atunci ca nu mai am maini , nu mai am picioare.... eram disperat,nu pentru ca membrele mele disparusera ci pentru ca nu stiam ce sa fac, cum sa opresc demonul care acum isi deschidea amenintator aripile ... si avea sa loveasca cu cea mai puternica arma, si anume sa ne rapeasca nuantele, dragostea... dar in atemporalitatea in care ma aflam spiritul meu devenea din ce in ce mai insetat de nuanta trandafirie, iar tainicia in care a stat pana atunci nu mai exista .... demonul se mai putea misca... eu nu-l atingem.... insa esentialul era invizibil ochilor... chiar si ochilor mei ...... ceva se intamplase.... simteam adierea vantului..... apoi cel mai cutremurator urlet a incercat sa-mi sfarame sufletul, dar stiam ca toate de care ma temeam nu au in sine nimic bun sau rau, decat in masura in care sufletul este tulburat de ele..... apoi urletul a incetat, iar eu ma simteam atat de impacat cu sufletul meu si atunci el s-a unit cu trupul meu...

Simteam ceva in mana ...m-am uitat ... erau trandafirii...i-am eliberat si atunci totul era plin de nuanta, nuanta era peste tot.. . si chiar eu ma impartaseam de acea nuanta...

Vedeam ce ochiul nu a vazut, ce urechea nu a auzit si la inima mea nu s-a urcat.
orice incercare insa de a descrie noua lume pe care am vazut-o, prin cuvinte ar fi inutila ..... descrierea ar fi nepotrivita.... iar eu as fi considerat cu adevarat un mincinos